Ținta alergării

Un om credincios și bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorința lui de pe urmă este ca toți prietenii lui să-l ducă până la groapă.

Când muri, într-adevăr toți prietenii veniră la locuința lui ca să-l întovărășească la locul de veci. Când însă alaiul o luă spre cimitir, iată că se porni o ploaie mare.

La început, toți prietenii se ținură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât unul câte unul din prietenii mortului, se furișau și plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.

A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el își lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Așa că cei doi prieteni au împărțit între ei averea.

Așa este, iubiții mei, și cu Biserica noastră. Ea cheamă la moștenirea cerurilor pe toți, dar puțini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alții se tem de ploaia încercărilor, alții sunt fulgerați de trândăvie, iar unii își pierd curajul pe drum. Așa că puțini ajung la ținta alergării ...

Mulți chemați, puțini aleși.