Sfânta Maică Cuvioasa Parascheva de la Iași
„Bucură-te Parascheva, mult folositoare” - Acatist
Iubiți frați și surori în Domnul,
Astăzi, 14 Octombrie, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Maică Cuvioasa Parascheva de la Iași, o zi pentru care Părintele nostru Arhiepiscop Nathaniel a făcut apel să o petrecem în Post strict și rugăciune mai profundă.
Noi românii avem o evlavie și o dragoste specială pentru Sfânta Parascheva. Din anul 1641, din voia lui Dumnezeu și îngrijirea bunului voievod și domnitor al Moldovei, Vasile Lupu, deținem, în catedrala mitropolitană din Iași, Sfintele Moaște întregi ale Sfintei Parascheva, spre ocrotirea Moldovei și a întregii țări.
Anul acesta, praznicul Cuvioasei Parascheva a întristat profund poporul cel drept credincios, având în vedere restricțiile impuse de autorități pentru a împiedica, prin supraaglomerări, răspândirea virusului Corona.
Nu aș dori să intru în polemică dacă au procedat bine sau rău autoritățile, având în vedere numărul extrem de mare de contaminări din ultima săptămână, însă nu pot spune că sunt nici fericit când observ că pentru atâtea lucruri ce nu au legătură cu viața spirituală a românului se fac tot felul de indulgențe sau chiar compromisuri, însă când omul dorește să ia legătura cu Dumnezeu și cu Sfinții Săi, pericolul de contaminare este iminent și lăcașurile de cult devin inamicul cetățeanului.
Cu toții observăm oameni extrem de nemulțumiți de aceste măsuri de urgență emise de autorități și plângem și noi împreună cu cei ce-și arată neputința de a-i arăta cinstea cuvenită Cuvioasei Parascheva, ori cu miile de oameni cu tot felul de afecțiuni ce ar fi căutat vindecare sau măcar mângâiere la racla cu Sfintele Moaște. Este greu sau chiar imposibil pentru un om slab în credință să înțeleagă frustrarea acestor creștini ortodocși, mulți dintre aceștia așteptând prilejul praznicului de pe 14 Octombrie și alergând la Sfânta Parascheva ca la o ultimă speranță de tămăduire.
Personal, am mers de multe ori în pelerinaj la Moaștele Sfintei Parascheva și știu trăirea acestor oameni, știu cu câtă speranță vin unii la Iași pentru a se ruga la Sfintele Moaște, unii călătorind chiar de peste hotare. Ne spune Domnul Hristos că: „Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui: << Mută-te de aici dincolo și se va muta >>, și nimic nu va fi vouă cu neputință” - Matei 17:20. Credința pelerinilor ce ar fi venit anul acesta la Iași și rugăciunea lor stăruitoare ar fi putut deveni poate cel mai eficient remediu cunoscut astăzi al acestei maladii.
Citim în Acatistul Sfintei Parascheva la Icosul 6 astfel:
Bucură-te, leacul durerii;
Bucură-te, mâna vindecării;
Bucură-te, casa ocrotirii;
Bucură-te, raza mângâierii;
Bucură-te, cortul îndestulării;
Bucură-te, roua fierbințelii;
Bucură-te, mântuirea de boli;
Bucură-te, scăparea celor înspăimântați;
Bucură-te, izgonitoare de pagube;
Bucură-te, privighetoare neadormită;
Bucură-te, stea luminatoare;
Bucură-te, scară izbăvitoare;
Alcătuitorul acestui Acatist folosește acești termeni bazându-se pe mărturiile nenumăratelor vindecări pe care le-au primit creștinii închinători la racla Sfintei Parascheva. În cele aproape patru veacuri de odihnă în sânul poporului român, Sfânta Parascheva a fost un veritabil medic al sufletelor și al trupurilor în cele mai întunecate timpuri din istoria poporului nostru. Miile de pelerini nu au venit din hazard sau din plictiseală pentru a sta zeci de ore la rând pentru a venera Sfânta, ci credința lor și încrederea în puterea tămăduitoare ce izvorăște din raclă îi îndeamnă să se prezinte an de an în fața catedralei mitropolitane din Iași. Personal consider o mare greșeală a autorităților că au îngrădit accesul credincioșilor la Cuvioasa Parascheva. Așa cum s-au luat măsuri de precauție pentru alegeri și pentru alte genuri de activități publice, se puteau lua măsuri de precauție și pentru pelerinii ce-și doreau să participe la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva.
Duminica trecută am fost copleșit până la lacrimi de emoție când am pomenit-o pe Cuvioasa Parascheva. Este firesc să te copleșească emoția gândindu-te cum voievodul Vasile Lupu a făcut mare jertfă și sacrificiu pentru a aduce în inima Moldovei odorul cel de mare preț, pe Cuvioasa Parascheva, pentru a o salva de la sacrilegiul otomanilor și a mângâia poporul român, iar conducătorii de astăzi sunt atât de obtuzi și reticenți față de evlavia poporului român! Nu mai vorbim despre respectul față de Sfânta Parascheva!
Frați creștini,
O vorbă din poporul nostru spune că „în tot răul, este și un bine”. Eu văd că din toată această tulburare, trebuie să vedem și un bine.
De multe ori am criticat public modul de manifestare a creștinilor ortodocși pe la hramurile mănăstirilor și diverse pelerinaje. O parte din frații noștri de credință denaturau masiv scopul unui astfel de eveniment prin comercializarea de bunuri ce nu au nimic în comun cu cultul creștin ortodox, prin diverse bancheturi ad-hoc ce se întâmplau pe la porțile mănăstirilor, uneori escaladând în adevărate petreceri ce știrbeau imaginea și însemnătatea praznicului. Începuseră să ni se pară firești astfel de manifestări, și nu sunt. Oamenii mergeau extrem de confortabili și siguri că Sfinții îi vor întâmpina în raclele lor la fel ca altă dată. Sfânta Cuvioasă Parascheva și probabil și Sfântul Dumitru cel Nou de la București ne transmit parcă un mesaj că nu trebuie să mai luăm lucrurile așa de ușor. Râvna pentru a vizita un Sfânt trebuie să fie mult mai mare și mai stăruitoare. Din ce s-a întâmplat cu Sfânta Parascheva anul acesta, înțelegem că Dumnezeu are putere să ne priveze de binecuvântarea Sfinților și ne arată suferința creată de absența lor.
Eu îl rog pe Dumnezeu să ne ierte pentru că am luat lucrurile poate prea ușor și nu am știut până astăzi ce trist este să nu te poți închina la racla cu moaștele Sfintei Parascheva de la Iași. O rog pe Sfânta Parascheva să ne ierte de asemenea pentru faptul că poate nu am apreciat la justa valoare minunile ce le-a săvârșit în cele patru secole în sânul poporului român. Am crezut că toate aceste ni se cuvin, și este evident că nu este așa.
Dumnezeu să ne binecuvânteze, și Sfânta Parascheva să ne vindece sufletele și trupurile noastre.
Părintele George Acsente.