Gura lumii

Se povestește într-o carte veche că un tată și cu fiul său se duceau la târg să vândă un măgar.

Tatăl și fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos, când s-au întâlnit cu niște oameni care i-au luat în primire zicându-le: „Ce oameni proști, își rup încălțămintea și picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!”.

Atunci, tatăl se sui pe măgar și plecă. Curând se întâlniră cu alți călători care-i i-au, și aceia, în râs: „Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui, îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos!”. Tatăl coborî și sui pe măgar pe copilul său. Se întâlniră cu alți călători. Văzându-i, aceștia spuseră: „Poftim! Se mai cheamă acesta copil cu creștere bună? Iată bătrânul merge pe jos iar fiul său călare pe măgar”.

„Ce-i de făcut, măi, cu oamenii aceștia?” zise tatăl.

Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde, abia făcură câțiva pași și alți oameni pe care-i întâlniră ziseră: „Ia, uitați-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoși merg călare pe un biet măgar”.

„Ascultă, măi fiule, zise tatăl, cu oamenii aceștia nu o scoatem la capăt. Hai să mai încercăm una!”. Coborâră amândoi de pe asin, luară o prăjină de lemn și, legând măgarul de câte două picioare, îl ridicară în spate și porniră cu el la drum. Când se întâlniră cu alți călători, aceștia începură să râdă de ei ca de niște nebuni.

Orice ai face, de gura lumii tot nu vei scăpa, așa că ține cont de ea numai când este spre binele tău, omule.