Nimic nu e mai scump decât Părinții
Părinții mei au trăit cu demnitate în această lume, câte 72 de ani fiecare. Căsătorindu-se în 1949, după urgia marelui război și a foametei din acei ani, au pornit în drumul căsniciei cu un sac de grâu, două găini, niște ruble amărâte dăruite de nuntași, și cu binecuvântarea Părinților, încă mai rămași în viață, și a nașilor. Au trăit împreună 44 de ani, construind gospodărie frumoasă și crescând doi copii - sora Galina și eu. Părinții ne-au dat toată grija și tot ce au avut mai scump - dragostea lor. Noi am crescut, dar Părinții au îmbătrânit. Și când le-a venit timpul, i-a luat Domnul în Împărăția Lui, dăruindu-Le veșnica pomenire din partea celor dragi care mai suntem în această lume...
Andrei și Emilia Drobeniuc. Casa, nucul și fântana de la Cernoleuca.
Casa Părintească nu se vinde până la Praznicul de pomenire de 7 ani. Nu știu de ce... poate pentru că Domnul așa a poruncit ca nu cumva noi să uităm de Părinții adormiți..., ca pământul să nu se umple de paragină..., ca nucul din pragul casei să ne adune împreună ca să nu ne pierdem în lumea mare... Nu știu de ce. Așa e tradiția - nu se vinde timp de 7 ani, și gata. Ce poți să faci cu tradiția?
Dar îi vine vremea și Casei să adăpostească alte familii care vor crește copii, pentru care acea Casă va deveni din nou Părintească, slujindu-și scopul pentru care a fost ridicată, încălzită, îngrijită.
Într-o zi, în satul meu natal Cernoleuca, s-a găsit acea familie care avea mare nevoie de o casă bună la suflet, cu nuc în prag să dea umbră, cu fântână, cu pământ pentru legume și o gospodărie unde să adăpostească orătăniile. Și iată că am vândut Casa Părintească acestei familii tinere, care la fel ca și Părinții mei, au pornit căsnicia nu cu mare avere, dar cu ce le-a dat Dumnezeu. Am dat Casa pentru că aveau mare nevoie acei tineri dar și Casa deja era dorită de niște suflete vii în ea, de niște voci de copii, iar soba voia încălzită iarna ca să-și aibă și ea rostul ei.
În timpului lungului zbor spre Atlanta m-am gândit că adevăratul preț al Casei Părintești este doar memoria pe care o purtăm și felul în care o valorificăm. Și atunci am venit la Biserică și i-am zis lui Florian: „Am vândut Casa Părintească. Vreau să donez acești bani la Proiectul Turlei ca Biserica Noastră să devină acum locul de pomenire pentru ei, care nu mai au nevoie decât de rugăciunile noastre. Haide să dedicăm această turlă, la intrarea în Biserică, Părinților noștri. Pentru că dragostea lor unul față de altul ne-a dăruit viață pe pământ, iar din cuvântul lor am crescut oameni cumsecade cu frică de Dumnezeu și dragoste de Biserica Noastră.”
Am hotărât atunci să-i dăm un nume respectiv acestui proiect, numindu-l „Turla Părinților”. Și lumea s-a inspirat pentru că nimic nu e mai scump decât Părinții, și unicele daruri pe care le mai putem face pentru ei sunt o rugăciune, o lumânare și veșnica pomenire.
În acel an Turla a fost înălțată.
Nu mai am răbdare să trecem peste urgia covidului și să ne revedem la Biserica Noastră cu toții, și trecând prin arca turlei să aprindem lumânări în memoria Părinților atât timp cât mai suntem în lumea asta, până nu ne vom uni și noi cu ei în viața veșnică din ceruri.
Jan Drobeniuc, 5 Decembrie 2020, Lilburn, GA SUA