„Iisus Hristos este același ieri și astăzi și în veci” - Evrei 13:8

Iubiți credincioși,

În perioada 3-7 Februarie a avut loc conferința preoțească anuală la care am participat cu bucurie și anul acesta reprezentând parohia noastră „Sfinții Împărați Constantin și Elena” parohie de gradul 1, adică cu preot paroh angajat permanent și cu normă întreagă. În mod special preoții cu normă întreagă (full time) sunt așteptați la astfel de programe educaționale cu scopul de a-și întări, instrui și aprofunda credința noastră creștin ortodoxă.

La aceste conferințe anuale sunt invitați nu numai preoții, ci și preotesele, pentru a împărtăși și ele bucuriile și greutățile cu care se confruntă în această misiune comună de slujire a lui Dumnezeu, din perspectiva soției preotului. Am avut bucuria să mă însoțească și soția mea (și preoteasa dumneavoastră) în această călătorie, unde dânsa, deși familiară cu multe soiuri de conferințe de-a lungul carierei sale profesionale tehnice, a rămas foarte frumos impresionată de acest gen de conferințe preoțești unde se șlefuiesc caracterele preoților pentru a deveni și mai performanți în parohiile lor.

Ca oricare individ invitat la o conferință, primul lucru la care m-am uitat și eu a fost să observ cine va fi conferențiarul principal. Numele profesorului doctor Philip Mamalakis nu a avut inițial o mare rezonanță pentru mine, însă am fost surprinși cu toții când l-am întâlnit Marți 4 Februarie la prima prezentare. Un profesor extraordinar, născut într-o familie de ortodocși greci alcătuită din 11 copii. La rândul său, prof. Philip Mamalakis și soția sa Georgia au 7 (șapte) copii.

Dr. Mamalakis locuiește în Boston Massachusetts, este profesor la Holly Cross Greek Orthodox School of Theology (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Boston) predând cursurile de Îngrijire Pastorală, Căsătorie și Familie, și Consolare Pastorală. Bineînțeles a fost chibzuința ierarhilor noștri de a invita un astfel de conferențiar, dar cu siguranță și grija lui Dumnezeu deopotrivă. Activitatea pastorală a noastră a preoților din aceste vremuri se desfășoară în cea mai mare proporție și se confruntă cu astfel de probleme sociale: familie, căsnicii șubrezite, educația copiilor. Factorul principal ce roade la temelia acestora este explozia tehnologică din ultimele decenii, cărora am căzut cu toții pradă, ne mai reușind să stăpânim și să ținem în balans legăturile familiale normale prin petrecerea timpului, și așa limitat, în compania celor din casa noastră.

Mi s-a confirmat de către profesorul Mamalakis că pentru a rezista presiunilor exterioare, o familie are nevoie de „first things first” adică trebuie să acordăm maximă atenție exact acolo unde contează cel mai mult, în primul palier aflându-se soțul/soția și Dumnezeu. Dacă aceste două elemente sunt vulnerabile, întreaga structură familială va fi înăbușită și eventual va sucomba când vor apărea celelalte probleme și presiuni sociale.

După bunul nostru obicei de a invita diverși duhovnici în comunitatea noastră, personal voi lucra ca profesorul Mamalakis să fie în lista de invitați cu prioritate pentru o conferință în sânul parohiei noastre. Avem multă nevoie de sfaturi profesioniste în comunitatea noastră în ceea ce privește relațiile interpersonale dintre soți sau dintre părinți și copii. Sunt convins că sfaturile de care putem beneficia noi și comunitatea de la prof. Mamalakis nu le putem primi garantat la cabinetele locale specializate în consiliere familială. În primul rând, sfaturile prof. Mamalakis vin dintr-o perspectivă autentic creștin-ortodoxă, pe care și noi o împărtășim, și mai apoi din propria experiență a unui tată cu șapte copii.

Recomand cu încredere pe prof. dr. Philip Mamalakis tuturor celor care aveți nevoie de ajutor profesionist în viața dumneavoastră de familie. Mai recomand și una dintre cărțile dânsului intitulată „Parenting toward the Kingdom” pe care o găsiți pe Amazon.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toată binecuvântarea de a participa și anul acesta la conferința anuală din Arizona.

A consemnat părintele George Acsente

ReflecțiiFlorian IonComment