Mintea și sufletul

Un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:

- Aș vrea să cunosc cât mai multe despre credință și religie. Am citit multe cărți, dar nu știu care sunt adevărate și care nu. Unele spun într-un fel, celelalte altfel, eu ce să mai cred?

- Fiule, cea mai mare ispită este cea care iți încearcă credința cu tot felul de cuvinte frumos spuse, dar golite de duh. Ți-ar plăcea ca cineva să-ți dăruiască un măr tare, frumos, dar când vrei să-l mănânci să vezi că înăuntru-i tot viermănos și stricat? Ar fi mărul acela bun de ceva? Așa sunt și unele cărți: țin mintea ocupată cu tot felul de idei, dar nu hrănesc și sufletul.

Citește cât mai mult, dar caută să fii asemenea albinelor, ce trec din floare în floare și culeg doar nectarul, nu și alte lucruri inutile. Culege și tu, la rândul tău, nectarul cărților, caută ce-i folositor în ele și, de vei ști să găsești adevărul în cărți, vei ști să-l găsești și în viață.

Păgânii spun că credința nu este logică. Dar, de fapt, credința este mai presus de logică. Mintea noastră judecă după cele lumești și nici pe acestea nu-i în stare să le cuprindă. Cele cerești nu pot fi găsite astfel. Nu căuta cu mintea ceea ce trebuie să cauți cu sufletul, fiindcă cele ale sufletului numai cu sufletul le poți afla. Și ține minte: degeaba citești despre credință, dacă nu trăiești în credință!

“Fără Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaște pe Dumnezeu” (Sfântul Irineu)