Tăietorul de lemne și șlefuirea sufletului

Doi oameni munceau în aceeași pădure tăind lemne.

Copacii erau mari, puternici și vânjoși.

Cei doi tăietori de lemne își foloseau securile cu aceeași măiestrie, dar cu metode diferite:

Primul lovea trunchiul cu o constanță de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească decât câteva clipe, pentru a-și mai trage răsuflarea.

Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră.

La apus, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare și n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus.

Al doilea, să vezi și să nu crezi, terminase!

Începuseră în același timp și cei doi copaci erau la fel!

Primului tăietor de lemne nu-i venea să-și creadă ochilor!

– Nu mai înțeleg nimic! Cum ai reușit să termini când te opreai la fiecare oră?

Celălalt zâmbi:

– Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză și pentru a-mi ascuți securea.

Sufletul tău, omule, e asemenea securii. Nu-l lăsa să se ruginească. Ascute-l câte puțin în fiecare zi. Oprește-te din când în când din împrăștierea cotidiană și cugetă la Dumnezeu! Gândește-te mereu la îngerul tău păzitor și la sfântul tău protector! Gândește-te o clipă și la toți cei dragi ai tăi și înalță o rugăciune pentru ei, dar și pentru toată lumea! Îmbrățișează în fiecare zi persoanele dragi ție și spune-le: “Te iubesc!”. Fii drăguț cu toți! Și cu cei din casa ta! Zâmbește! Roagă-te! Ajută pe cineva care are nevoie de tine! Uită-te la cer și privește spre înalt!