Dreapta educație

Într-o școală de la marginea unui oraș era un profesor foarte iubit de copii.

Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toți elevii, încercând să-i înveți cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură și l-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu l-a pedepsit pe făptaș. După câteva zile, hoțul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată domnul profesor nu l-a pedepsit. Când același lucru s-a întâmplat și a treia oară, câțiva băieți s-au dus la profesor să se plângă și i-au spus:

- Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă și vă rugăm să-l dați imediat afară din școală, altfel plecăm noi.

- N-am să-l dau afară. Dacă vreți, puteți pleca toți ceilalți, dar el rămâne.

- Domnul profesor, dar cum este posibil să renunțați atât de ușor la noi toți, care v-am ascultat mereu?

Privindu-i cu blândețe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de mirați de această neașteptată situație:

- Voi știți deja ce e bine și ce e rău. Dacă ați pleca în lume, cu siguranță că ați ști cum să vă purtați, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-ați întrebat? De ce v-ați gândit doar la voi? Credeți că dacă o să-l dau afară, va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu știe cum e bine să te porți, ce va face el în lume? Așa că, indiferent dacă voi rămâneți sau plecați, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe și să devină un om bun. Iar atunci când va dori și el acest lucru, cu siguranță că dintr-un hoț ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat și iubit de toți cei din jurul său.

Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băiețelul care până atunci furase și le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Și s-a ținut de cuvânt, fiindcă - așa cum spusese și domnul profesor - de data aceasta EL era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.

"Iertați-vă unul pe altul, așa cum v-a iertat și Dumnezeu pe toți, în Hristos!" (Sfânta Scriptură)

PildeFlorian Ion