Ce dai pentru Dumnezeu?
Doi creștini au plecat să strângă milostenii pentru zidirea unei biserici. Mergând prin sate și orașe, întâlneau tot felul de oameni. Unii mai buni, alții mai răi. Unii îi ocărau, alții îi lăudau.
Ajungând la un gospodar cu stare, ei îi cerură obolul. Omul, fiind necredincios, îi alungă.
Ei nu se lăsară. Atunci necredinciosul îi luă la bătaie.
Fără să crâcnească, cei doi creștini suferiră bătaia, după care se întoarseră din nou la om și-i ziseră:
- "Acestea au fost pentru noi și pentru păcatele noastre, dar ce ne dai pentru Dumnezeu?".
Biruit de credința lor, necredinciosul le ceru iertare și le dădu ajutor pentru biserică.