Relația tinerilor cu Biserica până la căsătorie

"Cuvintele acestea, pe care ți le spun eu astăzi, să le ai în inima ta și în sufletul tău;

Să le sădești în fiii tăi și să vorbești de ele când șezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci și când te scoli.

Să le legi ca semn la mână și să le ai ca pe o tăbliță pe fruntea ta.

Să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale"

Deuteronom 6-6

În ediția anterioară a buletinului nostru, referindu-mă la închegarea și menținerea unei căsnicii sănătoase, am dat trei repere pentru tineri asupra cărora trebuie să reflectăm și să le aplicăm în viața noastră pentru a evita eșuarea căsniciei într-o relație disfuncțională.

Primul reper la care am făcut referire și asupra căruia vreau să poposim astăzi este "Relația tinerilor cu Biserica până la căsătorie".

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că "Copiii învață credința prin auzire". Pentru a putea să transmitem o imagine corespunzătoare copiilor noștri și pentru ca ei să aibă o percepție corectă a lui Dumnezeu ca un "Tată ceresc", trebuie noi înșine să avem o oarecare cultură și cunoștință a lui Dumnezeu. Omul nu poate oferi ceva cuiva decât din ceea ce are în posesie. Nu putem oferi informații sau învățături despre Dumnezeu atât timp cât noi înșine nu avem cunoștință despre ele.

Ca părinți, de vom inocula în mintea unui copil doar imaginea unui Dumnezeu atoatevăzător care este mereu pregătit să observe doar greșalele și păcatele noastre și să ne pedepsească pentru ele, atunci suntem noi înșine în eroare și nu ajutăm sub nicio formă evoluția spirituală a copiilor noștri. Un copil crescut într-un astfel de mediu și într-o astfel de teroare va fi un adolescent timorat, introvertit și cel mai probabil predispus la greșeli majore în chivernisirea vieții.

Majoritatea dintre noi, cei care suntem trecuți de vârsta de 40 de ani, nu a avut parte de o educație spirituală. În societatea ateu-comunistă în care ne-am trăit copilăria era interzis accesul copiilor la o educație religioasă organizată, singurele resurse rămânând cele din sânul familiei și din omilia ascultată duminica, la Biserică, din gura preotului.

În familiile cu o practică religioasă adecvată (păzirea poruncilor și participarea la viața eclesiastică), educarea copiilor din perspectivă duhovnicească a dat roade rezonabile și chiar foarte bune. Fără a intra în zona discriminatorie, cele mai bune roade le-au dat în familia simplă, rurală. În familia urbană, unde viața de zi cu zi era mult mai solicitantă, educația religioasă a copiilor a căzut pe un loc secundar de cele mai multe ori. Astfel se explică cum cei mai mulți slujitori ai sfintelor altare provin din mediul rural, din familia simplă, a cărei atenție a rămas mereu la Sfânta Scriptură și la mântuirea sufletului.

Bazându-ne doar pe educația religioasă ultra superficială și precară ce se întâmplă în majoritatea familiilor de astăzi și neimplicarea bisericii în programe educaționale catehetice gen Școala Duminicală, ne aflăm în fața unei alte generații în impas duhovnicesc, ne aflăm în fața unei alte etape a bisericii unde tineretul va deveni o raritate dacă nu chiar o anomalie. Provocările copiilor și ale tinerilor din ziua de astăzi sunt radical diferite față de provocările generațiilor noastre. Departe de a fi nostalgic, trăiesc în aceeași casă cu copii și adolescenți, și în taină compar provocările lor cu ale mele și mă înspăimântez. Părinții de astăzi trebuie să aibă răspunsuri concrete la întrebările existențiale ale tinerilor. Spunându-le doar că "te bate Dumnezeu dacă te expui tentațiilor trupului, dacă consumi droguri, dacă privești pornografie, dacă-ți disprețuiești părinții și profesorii” reprezintă o abordare și o implicare minimală și evazivă care devin cheia unui eșec garantat.

Pentru a putea găsi răspunsuri adecvate este nevoie ca noi părinții să aprofundăm cunoștințele teologice prin lectură corespunzătoare și mai apoi prin exemplul vieții noastre. Am constatat o oarecare timiditate și disconfort în rândul multor familii atunci când sunt invitați să se roage împreună. Nu doar copiii sunt jenați să se roage împreună cu părinții, ci însuși părinții sunt timorați și inconfortabili să se așeze în genunchi să se roage împreună cu copiii lor.

Rugăciunea comună în familie este absolut vitală nu doar în relația părinților cu copiii ci și în relația dintre soți. "Familia care se roagă împreună, rămâne împreună" spune un proverb. Într-o astfel de familie, șansele sunt mult mai mari pentru un copil să perceapă necesitatea afilierii unei biserici și implicarea în viața acesteia.

Sunt însă și excepții de oameni care s-au apropiat de biserică, prin lucrarea lui Dumnezeu, fără a fi trăit în astfel de familii. Avem nenumărate exemple în sânul bisericii noastre pe care personal le-am descoperit în urma unui sondaj când, la întrebarea "Câți dintre dumneavoastră ați avut o relativă legătură cu Biserica din cartierul/satul dumneavoastră?", răspunsul a fost izbitor de negativ. Dar faptul că ei sunt totuși în Biserică se pune pe seama lucrării miraculoase a lui Dumnezeu.

Copilul în jurul vârstei de 8-9 anișori este încredințat spiritual unui duhovnic care, ATENȚIE, este el însuși pus la punct cu problemele contemporane cu care se confruntă tineretul. Un tânăr familiarizat cu Taina Spovedaniei, odată ce câștigă încrederea în duhovnic și primește hrana sufletească potrivită sufletului său, nu va mai pleca niciodată din Biserică și nu îi va fi teamă să aibă un dialog pe teme religioase cu absolut nimeni în societate. Pe de altă parte, neavând baza fundamentală a credinței, neștiind de ce el este Creștin Ortodox (în afara faptului că așa a fost botezat și aceasta este credința părinților lui) va fi foarte ușor de înduplecat și convertit la orice religie de pe pământ.

Un tânăr/tânără cu o temelie și cu o cunoștință satisfăcătoare a credinței, va ști cât de important este ca să se uite în sânul bisericii pentru a-și găsi un soț/soție. Va ști cât de dificilă poate deveni o căsătorie interconfesională în practica credinței de zi cu zi, în botezarea copiilor din pruncie și neașteptarea vârstei miraculoase când el singur va cere botezul.

O familie întemeiată pripit, doar din fiorul dragostei și fără a lua în considerare ce implică cu adevărat Taina Căsătoriei, va fi o familie extrem de greu de chivernisit atunci când va fi încununată cu naștere de prunci. O astfel de familie va deveni un subiect extrem de greu de ghidat pentru oricare preot, oricât de experimentat ar fi acesta. Vor fi solicitate diverse dispense de la Ierarhi pentru a săvârși Taina Cununiei, va fi nevoie de muncă grea de lămurire a părintelui din spațiul non-ortodox pentru a-și boteza pruncii, și astfel se poate ajunge foarte ușor la o familie disfuncțională unde de cele mai multe ori țap ispășitor devine preotul care "nu a reușit să convingă pe soț/soție cât de importantă este ortodoxia".

Pentru a nu ajunge la astfel de situații, dragii mei frați și surori, trebuie să începem fiecare să lucrăm foarte serios cu noi înșine și mai apoi cu fiii și fiicele noastre. Nu ne putem aștepta la ceva miraculos, la un moment de răscruce în viața noastră când ne vom trezi brusc cu o educație teologică adecvată. Nu. Această lucrare implică muncă asiduă ce începe din fragedă copilărie. Astfel și-au crescut copiii părinții sfinților, citim în viețile tuturor sfinților că măcar unul dintre părinți era devotat bisericii și cunoscător și trăitor al credinței.

Cei care avem copii mari și îndepărtați de Biserică, nu trebuie să cădem în deznădejde. Aplecăm genunchii la pământ și ne rugăm lui Dumnezeu să le îmblânzească inima, să le lumineze gândirea și să le îmbunătățească atitudinea față de credință. Dovada că aceasta funcționează este chiar prezența noastră în viața bisericii și a comunității, dându-vă exemplul de mai sus cu testul enoriașilor noștri.

Duminica trecută am vizionat o conferință a Părintelui Adrian Sorin Mihalache, care ne va vizita cu voia Domnului chiar toamna aceasta. Spunea părintele în conferința respectivă că nu există om în care să nu observăm ceva bun. Noi suntem chemați să observăm partea bună din fiecare persoană și nu doar defectele și slăbiciunile lor.

Bunul Dumnezeu să lumineze și să călăuzească pe tinerii bisericii să devină adulți responsabili și continuatori ai propovăduirii Evangheliei lui Hristos.

A consemnat,

Părintele George Acsente.