Învaţă

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi,

Read More
PildeDiana Acsente
Dresorul de fiare

Se povesteşte despre un bătrân pustnic care se tot scuza înaintea pelerinilor că are cam mult de lucru, că e tare ocupat. Pelerinii se mirau, căci îl ştiau că are o viaţă sfântă şi nu este absorbit de cele materiale, de aceea îl întrebară cu ce se ocupă.

Read More
PildeDiana Acsente
Toamna

Hristos în mijlocul nostru, este și va fi!

"Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea pacatoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut, ci în legea Domnului e voia Lui și legea Lui va cugeta ziua și noaptea.
Și va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul sau va da la vremea sa și frunza lui nu va cădea și toate câte va face vor spori" Psalm 1: 1-3

Read More
ReflecțiiDiana Acsente
Începutul Anului Nou Bisericesc

Hristos în mijlocul nostru, este și va fi.

Frați Creștini.

Aflându-ne în pragul intrării în luna Septembrie aș dori să fac câteva mențiuni despre "Anul Nou Bisericesc" care începe la 1 Septembrie și se încheie la 31 August. Chiar dacă știm în principiu că Biserica are o altfel de distribuire a calendarului, trebuie să știm și de ce se întâmplă astfel.

Read More
ReflecțiiDiana Acsente
Întâlnirea cu...moartea!

O străveche legendă arabă istorisește trista poveste a ienicerului sultanului din Bagdad. Într-o zi, tânărul ienicer se aruncă plin de tristețe la picioarele stăpânului său, care îl îndrăgea mult, cerându-i cu împrumut minunatul său cal care părea că zboară, într-atât era de iute.

Read More
PildeDiana Acsente
Să nu ucizi!

O profesoară la ora de religie discuta cele zece porunci cu copii de cinci – şase ani.
Le explica ce înseamnă să “cinsteşti pe Mama şi pe Tatăl tău”.
Apoi îi întrebă:
- Există vreo poruncă făcută special să ne înveţe cum să ne purtăm cu fraţii şi cu surorile noastre?
Fără şovăire, un băieţel (cel mai mare dintre fraţi, în familia lui) răspunse:

Read More
PildeDiana Acsente
Cămaşa fericirii

Se spune că de mult trăia un prinţ nespus de melancolic. El era mereu trist şi mâhnit, iar chipul său veşnic întunecat, încât oamenii l-au numit Tamas (în sanscrită tamas înseamnă întunecat).

Read More
PildeDiana Acsente
Gura spartă şi apa sfinţită

O femeie, mergând la o mănăstire, se plânse unui părinte îmbunătăţit de bărbatul ei, zicând:
- Părinte, bărbatul meu este aşa de ursuz şi arţăgos, că nu mai pot să-l suport. Tot timpul ne certăm şi nu ştiu cum să fac ca să-l îndrept.

Read More
PildeDiana Acsente