Un copil făcuse cumpărăturile a căror grijă i-o încredințase mama. Făcuse totul bine și cu foarte mare atenție.
Read MoreVenirea Sfintei Icoane făcătoare de minuni Iveron din Hawaii în mijlocul nostru, deja a început să manifeste multă bucurie în sufletele noastre
Read MoreUn țăran și-a pierdut sapa. Gândea că i-a furat-o vecinul lui, așa că a început să-l urmărească.
Read MoreVă menționam duminica trecută în cuvântul de învățătură faptul că săptămâna aceasta se împlinesc 10 (zece ani) de la târnosirea (sfințirea) bisericii noastre
Read MoreOdată, pe când umbla Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ, intrând ei într-un sat, pe casa cea mai frumoasă văzură un duh necurat șezând pe acoperiș și dormind.
Read MoreAceste cuvinte ar trebui înscrise cu litere de aur în inima fiecărui creștin și păstrate cu sfințenie.
Read MoreSătucul de la poalele castelului fu trezit în zori de glasul crainicului castelanului, care dădea citire în piață unei vestiri.
Read MoreCând purcedem la a identifica gradul de sănătate spirituală a unei societăți de obicei suntem tentați să privim la felul cum oamenii societății respective își petrec viața.
Read MoreUn om a venit de la muncă târziu, obosit și nervos, găsindu-și băiatul de 5 ani așteptând la ușă.
Read MoreDe-a lungul istoriei, mult au fost dezbătute misterioasele personaje din celebra poezie populară „Mănăstirea Argeșului”.
Read MoreNu te poți integra în mod real decât de pe fundamentul propriei identități.
Read MoreConsider potrivit să aștern câteva gânduri despre felul cum trebuie să acționăm fiecare dintre noi atunci când Dumnezeu ne cheamă la acțiune prin diverse circumstanțe.
Read MoreInspirational speaker Dr. Wayne Dyer still remembers the card his kids gave him for his 64th birthday.
Read MoreIeri s-au împlinit 17 ani de la odiosul atentat terorist din 11 Septembrie 2001, zi care a schimbat mentalitatea și conceptul acestei națiuni.
Read MoreSe povestește că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse.
Read MoreZiua oficială a muncii pe continentul nord-american se aniversează la începutul toamnei fiind declarată sărbătoarea oficială federală „Labor Day” în anul 1894.
Read MoreThe children were lined up for lunch in the cafeteria of a Christian elementary school.
Read MoreÎn ziua de 29 August, Biserica îl prăznuiește pe cel mai mare om născut din femeie, raportat la cuvintele Mântuitorului care zice „Între cei născuți din femeie, nimeni nu este mai mare decât Ioan” - Luca 7-28
Read MoreDacă vrei să ajuți Biserica, cel mai bine este să cauți să te îndrepți pe tine însuți, decât să cauți să îndrepți pe alții.
Read MoreÎn prima zi din noul an școlar am condus copiii noștri, cu multă emoție, către școlile la care suntem fiecare arondați.
Read More